File de istorie...

Municipiul Călărași este situat în sud-estul României, pe malul stâng al brațului Borcea (o ramificație a Dunării), la o distanță de circa 120 km est de București și aproape de granița cu Bulgaria. Este amplasat într-o zonă de câmpie – Câmpia Bărăganului – caracterizată prin soluri fertile și climă continentală. Zona beneficiază de resurse naturale modeste, dar este importantă pentru agricultură și transport fluvial.

Călărașiul își are originea în secolul al XVII-lea, ca stație de poștă și trecere a Dunării, unde călăreții domnești (călărașii) asigurau legătura între București și Constantinopol. De la aceștia provine și numele orașului. În această perioadă, localitatea apare menționată mai frecvent în documente, având un rol strategic în comerț și comunicații.

În timpul epocii moderne, mai ales după 1833 când devine reședință de județ, Călărașiul se dezvoltă treptat ca centru administrativ, comercial și agricol. A fost conectat la rețele de transport fluvial și feroviar, ceea ce i-a crescut importanța economică.

După încheierea Primului Război Mondial și formarea României Mari, orașul Călărași a intrat într-o perioadă de modernizare treptată, fiind deja reședință de județ și un punct strategic de legătură între București și Dunăre. În perioada interbelică, infrastructura urbană s-a dezvoltat prin pavarea străzilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare și prin introducerea iluminatului public electric în mai multe zone. De asemenea, portul de pe brațul Borcea a continuat să aibă importanță economică, susținând comerțul cu cereale, lemn și produse agricole. În Călărași se publicau ziare și reviste locale, cu teme culturale și politice, ceea ce reflectă un nivel înalt de implicare civică și intelectuală. Această perioadă a reprezentat pentru Călărași un timp de relativă prosperitate și echilibru, în care s-au pus bazele unor instituții și structuri care vor marca orașul și în deceniile următoare.

Sub regimul comunist, orașul a cunoscut o industrializare forțată, fiind înființate fabrici de celuloză și hârtie, de confecții textile, de materiale de construcții și un combinat siderurgic. Această dezvoltare a atras o populație muncitoare din satele învecinate. După 1989, economia orașului a suferit un declin, ca în multe alte zone industriale din România, dar Călărașiul a încercat să se reorienteze spre servicii, comerț și industrie ușoară.

În prezent, orașul se află într-un proces activ de modernizare urbană, cu investiții semnificative în infrastructură, transport public ecologic și revitalizarea patrimoniului cultural. Aceste inițiative vizează transformarea Călărașiului într-un centru urban atractiv pentru locuitori și vizitatori deopotrivă. 

                                                                                                                                                       Inspector școlar pentru Istorie, 

                                                                                                                                                                       prof. Ion Cătălin Ionuț